Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimentele de Ziua Naţională scot în stradă aproape 10.000 de poliţişti din Capitală şi din 34 de judeţe

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Aproape 10.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi, pe 1 decembrie, pentru a asigura ordinea publică la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naţionale în Capitală şi în 34 de judeţe. Potrivit unor estimări, peste 150.000 de persoane vor participa la aceste manifestaţii.

„Sunt prevăzute să se desfăşoare manifestări publice şi ceremonii pentru depuneri de coroane de flori, pe raza a 34 de judeţe şi a Municipiului Bucureşti, în 73 de locuri, la care vor participa aproximativ 151.600 de persoane. Poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători”, se arată într-un comunicat emis miercuri de Poliţia Română.

Din totalul poliţiştilor mobilizaţi pentru 1 Decembrie, 1.505 sunt de la poliţia rutieră, 5.977 de la ordine publică, 685 de la investigaţii criminale, 587 de la Poliţia Transporturi, iar 385 din cadrul altor structuri.

Potrivit sursei citate, 3.986 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.346 pedestre şi 2.640 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 404 trenuri de călători, în special pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum şi în 333 de staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 21 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti.

Efectivele de Poliţie Transporturi vor patrula în 15 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 28 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Pe de altă parte, Poliţia Română anunţă că va participa la parada naţională organizată în Bucureşti cu efective şi tehnică, respectiv motociclete şi autospeciale de intervenţie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 39 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°