Dan Pejovschi (foto), Ana Blandiana, Nora Iuga, Mircea Cărtarescu, Peca Ştefan, Shukar Collective sunt doar câţiva dintre artiştii români care vor participa anul acesta la ediţia dedicată României a festivalului Culturescapes.
Manifestările, care includ prezentarea unor lucrări ale unor compozitori români contemporani, proiecţii de filme, expozitii de artă şi arhitectură şi spectacole de teatru, se vor desfăsura la Berna, Uster, Zürich şi Dornach, în Elvetia, precum şi la Lörrach, în Germania. Gala inaugurală, care are loc azi la biserica St. Martin din Basel, include un recital de muzică bizantină susţinut de corul Stavropoleos. (R.B.)