Are doar 18 ani, însă calităţile îl recomandă deja pe Carol Ionescu pentru roluri mari de teatru. Băiatul regretatului Şerban Ionescu joacă într-o piesă regizată chiar de mama sa, Magda Catone, şi la spectacolul de marţi seară a primit ropote de aplauze. Singurul regret al tânărului? Şi-ar fi dorit să-l vadă din public şi tatăl său!
S-a împlinit un an de la moartea lui Şerban Ionescu, iar atunci românii au pierdut unul dintre cei mai mari actori! În urma lui a rămas, însă, un băiat care îi calcă pe urme şi-i moşteneşte talentul întru totul. Puştiul de 18 ani, elev la Colegiul naţional „George Coşbuc" din Bucureşti, a făcut cunoştinţă cu scena teatrului în urmă cu doi ani, când a intrat în trupa Brainstorming, alături de nişte colegi.
Totuşi, marţi seara emoţiile au fost altele, întrucât a jucat sub îndrumările exigente ale mamei lui. Magda Catone a semnat regia piesei „Noaptea ursului", după Ignacio del Moral, reprezentaţie care a avut loc în Green Hours. 70 de spectatori l-au urmărit pe Carol şi pe cei doi colegi ai săi, Alexandru Voicu şi Vlad Bălan, cu sufletul la gură, iar Catone şi-a studiat atent fiul, din primele rânduri.
La sfârşitul piesei de teatru, Carol Ionescu a primit ropote de aplauze şi a fost felicitat pentru expresivitatea cu care şi-a interpretat rolul. „A fost formidabil. M-am simţit foarte bine, nu mai am emoţii cum aveam la început, a fost mai uşor pentru că nu suntem la prima reperezentaţie. Mama mea este regizorul piesei şi m-a corectat de fiecare dată când am greşit. E frumos să lucrez cu ea, pentru că după repetiţii spunem bancuri. Mi-aş fi dorit să fie şi tata aici, să mă vadă, însă acesta este un subiect despre care nu vreau să vorbesc prea mult", a declarat Carol, pentru Click!, imediat după spectacolul de marţi seară.
La anul, tânărul actor se pregăteşte să dea la facultate, dar nu la teatru, aşa cum