Pauza zilnică de câteva ore nu face decât să crească mormanul de dosare nerezolvate. De la 1 septembrie, data începerii sesiunii judecătoreşti, magistraţii constănţeni au luat decizia de a protesta prin suspendarea activităţii la şedinţele publice de judecată timp de două ore. Fiecare complet de judecată protestează în acest fel, astfel că oamenii stau la uşi fie că au termen de judecată în programul de dimineaţă (ora 8), la prânz (ora 11) sau după-amiază (ora 13).
Din 7 septembrie vor fi amânate toate cauzele pentru următorul termen al condicii în octombrie, singura excepţie fiind reprezintată de cauzele privind arestarea preventivă.
Activitate înzecită la Constanţa
În perioada 2006 - 2007, Judecătoria Constanţa se situa pe locul patru în topul dosarelor instanţelor din ţară cu 25.000 de dosare. În 2008, numărul a crescut la 35.000 de dosare pe an, iar în 2009 - la 40.000.
În tot acest timp, organigrama a rămas subdimensionată: 48 de magistraţi la Judecătoria Constanţa, unde se analizează cele mai multe dosare.
Calculul arată că un judecător constănţean îi revin spre soluţionare aproape 10.000 de dosare anual, în condiţiile în care media naţională de procese este de maximum 1.000 de dosare.
Lege împotriva legii
„Judecătorii sunt supuşi unor numeroase restricţii în ceea ce priveşte participarea la viaţa politică şi exercitarea altor activităţi, singura permisă fiind aceea de profesor universitar.
Protestul a fost determinat de micşorarea nivelului salariilor, ce survine ca urmare a modificărilor indicilor salariali prevăzuţi în legea salarizării unice, dar şi de cantitatea insuficientă de resurse financiare alocate instanţelor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanţa, judecătorul Ciprian Coadă.
Soluţia întrevăzută de judecători