O parte importanta a politicii americane se consuma la televizor si, prin urmare, depinde in mare masura de ceea ce se vede la televizor. Or, Irakul la televizor se vede ingrozitor. Toata lumea vede pe ecran ca Irakul este zilnic teatrul violentelor de tot felul. Si, de aceea, toata lumea stie ca Irakul este un dezastru. Pur si simplu toata lumea stie ca razboiul din Irak nu poate fi castigat si singurul lucru rational ce mai poate fi facut este reprezentat de recunoasterea infrangerii si cautarea unei iesiri, daca se poate una eleganta. Orice iesire din actualul dezastru irakian presupune, bineinteles, retragerea trupelor intr-o forma oarecare, fie imediat, fie treptat. Aceasta este logica ce domina in prezent atat mass-media, cat si mediul politic american. Nu numai in tabara democrata, care ramane decisa sa exploateze la maximum tema irakiana si in urmatorii doi ani pana la prezidentiale, dar si in cea republicana. Alarmati de pierderea Congresului, republicanii din vechea garda a "realistilor" incearca un fel de control al pierderilor si incearca sa plaseze aproape intreaga responsabilitate pe umerii neoconservatorilor. Ca urmare, toata lumea isi pune sperantele in raportul intocmit de asa-numitul Grup de Studiu al Irakului (ISG) - o comisie bipartizana condusa de fostul secretar de stat republican Jim Baker si de fostul congresman democrat Lee Hamilton - ce urmeaza sa fie facut public astazi. ISG a angajat pana si o puternica firma de PR pentru a promova acest raport care a devenit vedeta media inainte de fi publicat. Aproape ca nu mai conteaza daca propunerile sunt revolutionare sau macar realizabile, asa cum conteaza prea putin realitatea de pe teren. Conteaza ca toata lumea de la Washington la Hollywood este deja sedusa de raport. Din informatiile "scurse" profesionist presei reiese ca raportul enunta posibilitatea unei retrageri graduale in functie de situat