Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descinderi în două locaţii din Petroşani, într-un dosar legat de traficul comorilor dacice

Publicat in Adevarul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în locaţii din judeţele Hunedoara şi Constanţa şi în Capitală, pentru destructurarea unei reţele care se ocupa de traficarea de obiecte de patrimoniu pe piaţa internaţională.

Trafic cu ouă de dinozaur şi carapace de broască preistorică, furate din siturile paleontologice

Audieri tensionate la Judecătoria Deva, în procesul pentru traficul comorilor dacice

Azi dimineaţă au avut loc mai multe percheziţii domiciliare în judeţul Hunedoara, în cadrul unei acţiuni prin care s-a încercat destructurarea unei reţele de traficanţi de comori sustrase din siturile protejate din Munţii Orăştiei.

"Mai multe persoane au fost puse sub urmărire penală pentru braconaj arheologic, trafic de obiecte de patrimoniu, furt calificat şi tăinuire.

Percheziţiile au fost organizate în două locaţii din Petroşani, iar acţiunea nu s-a încheiat la această oră. Persoanele la domiciliile cărora au avut loc percheziţii vor fi conduse la sediile Poliţiei, pentru a da declaraţii. Nu a fost nimeni reţinut în cauză, până în prezent", a declarat pentru Adevărul de Seară, procurorul Adina Velescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru mai multe infracţiuni: efectuare de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice protejate, furt, furt calificat, tăinuire. Dosarul are legătură cu celelalte trei dosare penale privind furtul şi traficarea comorilor dacice din Munţii Orăştiei.

“Acţiunea din această dimineaţă este coordonată de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Au avut loc 28 de percheziţii domiciliare, două dintre ele fiind în Hunedoara iar celelalte în Constanţa şi Bucureşti”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, de la IPJ Hunedoara.

Călăraşi: Descinderi în forţă la Săruleşti UPDATE

Cinci traficanţi de comori dacice sunt cerce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 17 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 39 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 42 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 18 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 21 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 52 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 28 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°