Mesajul a fost trimis. Multumesc!

200 de ani de prezenţă evreiască în Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 29 iunie 2007 ·

În acest sfârşit de săptămână, comunitatea evreilor sărbătoreşte 200 de ani de prezenţă în viaţa braşoveană. Începând de astăzi şi până duminică vor avea loc o serie de evenimente dedicate atât comunităţii evreilor, cât şi celor care vor să afle mai multe despre cultura şi modul de viaţă al evreilor din Braşov. Aceste evenimente vor debuta cu dezvelirea plăcii memoriale „200 ani”, la Sinagogă, urmând ca apoi, la Muzeul de Artă, să fie vernisată expoziţia „Eternul Ierusalim”, a cunoscutei pictoriţe Aurelia Stoie Mărginean. După această expoziţie vor fi lansate două cărţi. „Comunitatea Evreilor din Braşov secolele XIX-XX” este o carte scrisă de Carmen Manate, Sami Fiul şi Viorica Oprea. Cartea reprezintă monografia comunităţii evreieşti din 1807 şi până în prezent. A doua carte ce va fi lansată este „Spre Ţara Făgăduinţei: Israel” şi reprezintă jurnalul de călătorie al lui Ion Topolog Popescu spre Ţara Sfântă. În cadrul acestei serii de evenimente dedicate comunităţii evreieşti va avea loc şi Festivalul de Folclor Evreiesc, la care vor participa patru formaţii de muzică instrumentală din Cluj, Oradea, Bucureşti şi Braşov. Locul de desfăşurare al festivalului va fi Bastionul Ţesătorilor. Prezenţi la aniversarea celor 200 de ani de prezenţă evreiască în Braşov vor fi personalităţi precum academicianul Ion Ianoşi sau Maia Morgenstern. Aceasta va susţine un recital poetic şi va juca şi în spectacolul de MUSICAL al Teatrului Evreiesc Bucureşti, care va avea loc duminică, la Centrul Cultural Reduta. În acest sfârşit de săptămână, comunitatea evreilor sărbătoreşte 200 de ani de prezenţă în viaţa braşoveană. Începând de astăzi şi până duminică vor avea loc o serie de evenimente dedicate atât comunităţii evreilor, cât şi celor care vor să afle mai multe despre cultura şi modul de viaţă al evreilor din Braşov. Aceste evenimente vor debuta cu dezvelirea plăcii memoriale „200 ani”

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Târgovişte - Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital a fost arestat preventiv

News.ro acum 38 minute
Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital din Târgovişte a fost arestat preventiv. Bărbatul este inculpat pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 32 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 24 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 27 minute
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°