„Tragedia” cu examenul de Bacalaureat nu este că l-au picat 60% din elevi, ci că aceia care l-au trecut vor descoperi cu amărăciune că, de fapt, nu le va folosi la mai nimic. O să le aducă cel mult o funcţionalitate a vieţii de un anumit tip, dar nu o calitate a vieţii.

Desigur, există şi excepţii - elevii care au trecut de examen cu 10 -, dar această performanţă nu se datorează sistemului, ci destinului lor individual şi excepţional. Să lăsăm olimpicii la o parte, deci.

Cunosc o tânără. Are un mare talent la fotografie, scrie excelent, este un spirit creativ, viu, liber, independent. Ascultă muzică bună. E iute la minte şi, mai ales, ştie deja să se descurce în viaţă. A învăţat asta pentru că este „fiică de căpşunari” şi a trebuit să se descurce singură. Nu a luat-o razna. A participat la toate sesiunile de pregătire ţinute în şcoală în ultimul an. A picat la Bac cu 7 sutimi. A făcut contestaţie şi i-au scăzut un punct întreg. O să dea examenul în toamnă, dar deja pentru ea nu mai are nici o importanţă. Vrea să-l treacă oricum ca să se poată duce la studii artistice în Franţa. Ce ne spune cu adevărat eşecul său de la Bac despre talentele şi capacităţile sale? Nimic.

Dar şi chiar dacă lua 9 sau 10, era la fel de irelevant. Ea s-a descoperit şi şi-a croit deja un început de drum în viaţă, pe cont propriu, fără ajutorul sistemului de învăţământ. Acolo a pierdut timpul cu nişte chestii total inutile în lumea de azi pentru care, culmea, a şi fost sancţionată că nu le-a înţeles. Asta pentru că, asemeni altor sute de mii de elevi, ea nu a fost integrată în sistem ca o individualitate unică. A fost doar un număr, ca la armată, pe vremuri. Un director de şcoală îmi explica o realitate simplă şi cinică: „Da, poate că nu toţi elevii ar trebui să termine liceul, dar nu-i putem da afară, pentru că asta ar însemna să scădem cifra de şcolarizare bugetată şi ar