Întocmit în grabă de o Comisie parlamentară care a evitat orice recurs la expertiza de specialitate şi a ignorat cerinţele minime de transparenţă, proiectul de lege de revizuire  este, astăzi, o realitate juridică. El intruchipează, din punct de vedere practic, viziunea despre stat şi instituţiile constituţionale a majorităţii social- liberale. Raportarea la această provocare, pe termen scurt şi mediu, devine obligatorie.

Ce rămâne de făcut? În mod evident, dezbaterile din Camere, indiferent de momentul în care vor avea loc,nu pot oferi şansa unei modificări de substanţă a textului. Raţiunile sunt evidente şi ţin de natura distribuţiei de mandate în parlament.  În ipoteza în care Uniunea Social- Liberală rămâne un bloc unitar, iar proiectul în cauză este asumat, fără ezitare, drumul  către referendum este deschis.

Aşadar, strategia de răspuns la revizuirea constituţiei poate fi legată de momentul în care naţiunea este invitată să se pronunţe, prin vot, asupra legii de revizuire. Ca şi în vara anului trecut, în circumstanţele asaltului asupra  statului de drept şi suspendării preşedintelui, o întrebare se pune, legată de maniera în care cei ce refuză dictatul puterii  actuale trebuie să reacţioneze- participare la referendum şi vot negativ sau   exprimarea refuzului prin boicot? Indiscutabil, noua ecuaţie politică este complicată de faptul că viitoarea consultarea referendară se va desfăşura în acord cu noul prag stabilit de legislator şi validat de Curtea Constituţională, sub condiţia respectării unui interval de timp în aplicarea sa.

A participa, chiar şi prin  intermediul unui vot negativ, la procedura de revizuire  ce culminează cu referendumul înseamnă a gira şi cauţiona o modalitate  netransparentă şi oligarhică de amendare a legii fundamentale.  Boicotul este alternativa la complicitatea cu  majoritatea din Camere şi cu viziunea ei despre st