Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUREŞ. Cât de bine se trăieşte în judeţul Mureş. Punctul forte al regiunii - parcurile şi grădinile cu suprafeţe mari

Publicat in Gandul, luni 8 aprilie 2013 ·

Mureşul ocupă locul 12 în clasamentul judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, realizat de gândul. Punctul forte al acestei regiuni este reprezentat de suprafaţa extinsă a spaţiilor verzi amenajate aici sub formă de parcuri, de grădini publice, de scuaruri şi de terenuri pentru baze sportive, aceasta fiind a noua cea mai mare din ţara noastră.

Mureşenii care locuiesc în zonele urbane ale judeţului se pot bucura astfel de 621 de hectare de spaţii verzi din totalul de 22.451 de hectare înregistrat la nivel naţional. Ei se pot plimba, de asemenea, prin parcuri şi prin grădini publice a căror suprafaţă este cu 551 de hectare mai mare decât cea din judeţul Giurgiu şi cu 544 de hectare mai mare decât cea din judeţul Tucea, cele două regiuni fiind codaşe la acest capitol în România.

Cu toate acestea, suprafaţa spaţiilor verzi din judeţul Mureş este mult mai restrânsă decât cea cu care se pot lăuda bucureştenii - lideri în top, de 4.807 de hectare, sau doljenii - poziţionaţi pe locul al doilea în top, de 1.323 de hectare.

Sumele de bani pe care le primesc mureşenii din partea angajatorilor nu sunt nici ele de neglijat, în ciuda faptului că acestea sunt, în general, sub media naţională. La finalul anului trecut, patronii firmelor din această regiune îşi plăteau angajaţii cu un salariu mediu net de 1.330 de lei, cu 208 lei mai mic decât cel înregistrat la nivel naţional (1.538 lei) şi cu 822 de lei mai mic decât cel câştigat de bucureşteni.

Cu toate acestea, sumele cu care sunt plătiţi angajaţii mureşeni erau cu aproape 270 de lei mai mari decât cele primite de salariaţii companiilor din judeţele Harghita şi Suceava, regiunile unde şefii îşi plăteasc cel mai prost angajaţii.

FOTO: gândul.info

Salariul mediu net obţinut de angajaţii din judeţul Mureş la finele anului trecut a fost însă acelaşi cu cel obţinut de sala

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum 31 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 3 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 7 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum 53 minute
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum o ora
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

„Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje / Fechet: Noul tractor să nu coste peste 55.000 de euro

HotNews acum 2 ore
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 4 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°