Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa nelocuibila oferita sinistratilor

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 16 martie 2011 ·

O parte din casele reconstruite dupa inundatii in Dorohoi sunt gata doar pe hartie. La aceasta concluzie au ajuns mai multi sinistrati carora municipalitatea s-a grabit sa le predea cheile unor locuinte care sunt pe departe gata de locuit. Intr-o astfel de situatie se afla o familie de pensionari grav lovita de soarta. Sotii Rasputneac sunt ambii cu handicap sever, Ilie suferind recent o interventie chirurgicala pe cord deschis in timpul careia i-a fost implantat un aparat, iar sotia e tintuita la pat de mai bine de 10 ani. Cei doi s-au bucurat ca doi copii cand au aflat ca noua locuinta este gata. Stiau ca mai sunt lucruri multe de facut dar sperau sa aiba macar o camera unde sa-si imparta batranetile si sa nu mai "chinuie" copiii. "Am ramas socat imediat ce am intrat in casa. Geamurile au fost depozitate aiurea si tamplaria s-a «incrucisat» pot baga mana prin deschizatura ce ramane dupa ce le inchid. Bate vantul in casa", a declarat cu capul plecat Ilie Rasputneac. Nici usa de la intrare nu se poate inchide. Muncitorii au adus-o umflata si plina de mucegai. S-a inchis doar o data, imediat dupa montare. Acum sta in tocuri doar sa nu se vada in casa de afara. Nu are tencuit niciun zid, iar pardoseala este la nivel de sapa. Ilie nu vrea pomana. Ar pune mana sa repare singur, insa nu are voie sa faca efort, iar banii se duc pe medicamente. Durerea cea mai mare a lui este ca o parte din materialele din care i-a fost construita casa au fost folosite in "bataie de joc". A fost de sute de ori in audienta la primarie si de fiecare data raspunsul a fost acelasi "astea au fost materialele trimise daca nu va convine cumparati-va altele". La Dorohoi au aparut mai multe acuze ca donatiile pentru sinistrati nu au fost gestionate corespunzator. Cimentul pentru zeci de case a expirat inainte de a fi folosit, in gara sunt zeci de paleti de BCA-uri sparte, iar cheresteaua este depozi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 42 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 28 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Florin Piersic este în stare stabilă, la Institutul Matei Balș din București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul „Matei Balş”, starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru Agerpres surse medicale. Actorul Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan Marți seară, actorul a fost tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°