Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martens, candidat unic la preşedinţia PPE; la Bucureşti începe selecţia candidatului la şefia CE

Publicat in Gandul, marți 16 octombrie 2012 ·

Alegerea celor 10 vicepreşedinţi ai PPE dintre cei 14 candidaţi, în condiţiile în care Wilfried Martens e unicul candidat la preşedinţia PPE, precum şi lansarea procedurii de selecţie a candidatului popular la preşedinţia CE după 2014 reprezintă principalele elemente ale Congresului de la Bucureşti.

De asemenea, la Bucureşti va fi lansat şi un nou manifest al PPE, document în care sunt trasate liniile directoare pentru activitatea formaţiunii europene, manifestul precedent datând de acum 20 de ani, de la congresul de la Atena din 1992.

Actualul preşedinte al PPE, belgianul Wilfried Martens, în vârstă de 76 de ani, lider al formaţiunii populare încă din 1992, este singurul candidat la această funcţie.

Practica prevede ca acesta să desemneze după alegere un candidat pentru funcţia de secretar general al PPE, care să fie validat apoi de Congres. Secretarul general în funcţie, Antonio Lopez-Isturiz, va fi probabil cel desemnat de Martens şi pentru următorul mandat de trei ani.

Ceva mai mult suspans va fi în privinţa celor 10 posturi de vicepreşedinte PPE, pentru care s-au înscris 14 candidaţi, printre care şi românca Anca Boagiu, fost europarlamentar şi ministru al transporturilor şi integrării europene din partea PDL.

Potrivit unor surse oficiale PPE, Boagiu are mari şanse să obţină una dintre cele 10 funcţii de vicepreşedinte, deşi printre concurenţii săi se numără nume sonore cum ar fi comisarul european pentru Piaţă Internă şi Servicii, francezul Michel Barnier, comisarul european pentru Politică Regională, austriacul Johannes Hahn, comisarul pentru industrie, italianul Antonio Tajani, vicepremierul şi şeful diplomaţiei din Cehia, Karel Scharzenberg, sau fostul comisar european pentru educaţie, slovacul Jan Figel.

Ceilalţi contracandidaţi ai Ancăi Boagiu sunt Rumina Jeleva, din Bulgaria, suedezul Tobias Billstrom, irlandeza L

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°