Un bărbat de 52 de ani, din Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce miercuri seară a accidentat grav patru copii care stăteau, pe o bancă.
Trimişi de părinţi la ţară, în vacanţă la bunici, patru copii au ajuns la spital, doi dintre ei fiind în stare foarte gravă. Micuţii se aflau la poartă, pe o bancă, când o maşină scăpată de sub control i-a lovit în plin. Şoferul era sub influenţa alcoolului, iar evenimentul rutier a avut loc pe DJ 661 din comuna Săcelu. Potrivit declaraţiei lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că şoferul, Eftimie Dumitraşcu, de 52 de ani, din oraşul Vulcan, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 Săcelu, pe direcţia Săcelu - Crasna, pe fondul consumului excesiv de alcool, într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi, părăsind partea carosabilă, i-a accidentat grav pe minorii S.S.G., de 11 ani, din Târgu Jiu, S.B.V., de 11 ani, din Petroşani, judeţul Hunedoara, şi uşor pe F.L., de 6 ani, şi J.M., de 11 ani, ambii din municipiul Târgu Jiu, care se aflau pe o bancă, în faţa unei locuinţe. „În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus pe şofer la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, ca urmare a probatoriului administrat, conducătorul auto a fost reţinut pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Gorj. Eftimie Dumitraşcu va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui aut