Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carlan a parat primul atac al contestatarilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 15 iunie 2009 ·

Dan Carlan • Dan Carlan, liderul PD-L Iasi, a trecut cu bine peste criticile colegilor de partid care i-au cerut demisia dupa rezultatele slabe de la europarlamentare • Carlan a avut de partea sa organizatiile din judet, acestea aratandu-si sprijinul pentru seful lor, criticand in schimb neimplicarea parlamentarilor in colegii

Grupul contestatarilor democrati care i-au cerut capul lui Dan Carlan a luat o mare teapa. Liderul PD-L Iasi a reusit sa treaca cu bine peste toate criticile la care a fost supus, in special de parlamentarii PD-L, reusind chiar sa atraga de partea sa organizatiile locale. Cum majoritatea contestatarilor a venit din randul parlamentarilor, Carlan s-a bucurat de sprijinul organizatiilor din judet. Decizia a fost luata in cadrul sedintei Colegiului Director Judetean, care a avut loc ieri cu usile inchise si care a avut ca scop analizarea rezultatelor obtinute de PD-L Iasi la alegerile europarlamentare. "Concluzia cea mai importanta pe care am obtinut-o astazi (ieri-n.r.), in lipsa oricarui vot sau a oricarei modalitati de a trage concluzii masurabile, a fost o dezbatere de cinci ore cum nu cred ca poate exista intr-o alta organizatie de partid, alta decat PD-L. Noi am spus tot ce am avut de spus, majoritatea dintre noi au vorbit cat de poate de sincer si cred ca plecam mai departe ca o echipa extrem de puternica. Este clipa in care, dupa 5 ani si 7 campanii electorale, vom juca in toamna si vom castiga", a spus Dan Carlan, seful filialei iesene. Liderul democrat a aruncat o parte din rezultatele slabe si asupra parlamentarilor, cei care au avut in subordine directa colegiile din judet. Mare parte dintre acestia au intrat si in colimatorul primarilor PD-L, cei care s-au aratat nemultumiti ca au fost uitati de demnitari, dupa ce acestia s-au vazut alesi in Parlament. Principalul vizat de afirmatiile lui Carlan a fost Daniel

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 35 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 48 minute
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 25 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°