Reuniunea anuala a diplomatilor romani a implinit, cred, un cincinal. Sa nu ne miram deci ca tanarul nostru ministru de Externe mizeaza, intr-o fantasmatica strategie de politica externa, pe dublarea lustrului (in limba latina lustrum inseamna cinci ani) unei forme cu o tot mai rasunatoare discretie a fondului. In urma cu cinci ani, echipa Iliescu-Nastase-Geoana ungea intens motorul apropierii de NATO si UE. Liderii politocrati ai postcomunismului si-au insusit perfect limbajul si cadenta rolului de executanti fideli ai dogmei integrarii. A fost forma lor de compensare, in planul bifarii agendei externe, a unor imense, dar bine cumpanite liste de deficiente interne. Diplomatii romani ai reuniunilor de acum cinci ani erau copiile incaruntite ale absolventilor cozilor lungi si cursurilor scurte ale ceausismului. Nu tot ce a facut Ceausescu in politica externa, cel putin pana la inceputul anilor ‘70, a fost gresit. Corpul sau diplomatic a fost insa rezultatul unei contraselectii sistematice, in care dosarul de cadre sanatos si dubla comanda a Securitatii au devenit criteriile principale de promovare. Paradoxul a facut ca pana si diplomatii sovietici, ieniceri si spahii credinciosi ai flamurii leniniste, sa fie, formal, inclusiv la nivelul taieturii costumului, greutatii in kilograme si cantitatii de caviar si cuvinte englezesti folosite la receptii, mai occidentalizati decat ambasadorii damboviteni. Ai nostri se desprindeau din mia de gulere albe, pe la vreun bairam international, prin aerul determinat patriotic cu care-si bagau picioarele in Dacia Lux si executau genuflexiuni la tedeumuri de ziua marelui fiu al Scornicestiului, in despartamintele Patriarhei de la Bucuresti, unde odajdiile erau facturate de Teoctist si petlitele de Iulian Vlad. Duhul fizionomic si filosofic al acestei specii n-a disparut. Exceptiile conteaza, desigur. In mod interesant, destui dint