Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denis Ştefan, Pavel Bartoş, Costel Constantin - în Clubul ofiţerilor

Publicat in Gandul, marți 25 august 2009 ·

Împreună cu Mihai Petre şi Bogdan Albulescu, cei trei sunt ofiţerii Regimentului IV Roşiori al principesei Maria, în primul serial românesc de epocă, “Aniela”

Denis Ştefan îi va da viaţă ofiţerului Socrate Piscupescu, un bărbat hotărât să-şi dedice toată viaţa armatei după ce a suferit o mare pierdere. El este cel mai bun ofiţer din regimentul lui şi un călăreţ desăvârşit: “Este un personaj foarte diferit de cele pe care le-am interpretat până acum, este un bărbat care trăieşte drama unei iubiri pierdute pentru totdeauna. Singurele lui momente în care îşi găseşte liniştea sunt cele în care se refugiază în cariera de ofiţer, pe care o practică la cel mai înalt nivel. Socrate are reale calităţi de ofiţer, este un bun spadasin, dar în acelaşi timp este un om care suferă foarte mult, încearcă să se autodistrugă, provoacă dueluri şi riscă foarte mult. Este un rol foarte ofertant şi sper ca în lucrul la acest personaj să pot să îl îmbogăţesc cu propriile mele experienţe şi aptitudini din viaţa reală”, spune Denis Ştefan.

Pavel Bartoş îl va interpreta pe Janos Ionescu Bartok - un tânăr şarmant şi cuceritor, care nu şi-a dorit niciodată să fie ofiţer, dar îi place la nebunie uniforma pe care o poartă pentru că îi asigură succesul la femei: “La fel cum nici personajul meu nu şi-a dorit să fie ofiţer, eu am fugit de armată, de uniforma militărească, dar acum sunt mândru de această uniformă. Interpretez un ofiţer al Regimentului IV Roşiori, cel mai invidiat regiment al armatei române. Când rolurile mi-au cerut-o, am mai îmbrăcat uniforma mai multor naţii, dar nu s-a comparat cu sentimentul pe care îl am când îmbrac costumul pe care îl port în «Aniela». Îmi iubesc rolul, este un tip de personaj pe care nu l-am mai jucat până acum în niciun serial, este foarte diferit şi am emoţii”. Bartoş spune că, pentru a se documenta, a citit despre ofiţeri, a vizitat Muz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 31 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°