Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 500 de oameni, petrecere de zile mari la Revelionul Pensionarilor

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Peste 500 de oameni, în majoritate vârstnici, au petrecut pe 2 ianuarie la Revelionul Pensionarilor, eveniment aşteptat an de an cu sufletul la gură de sute de oameni trecuţi de prima tinereţe. Şi de această dată pensionarii au fost la înălţime, iar spaţiul de dans s-a dovedit neîncăpător pentru petrecăreţi, care au profitat astfel de una dintre rarele ocazii de a petrece. Ocazie rară din cauza lipsei banilor, dar şi pentru că pensionarii se pot întâlni cu greu într-un astfel de cadru cu cei din generaţia lor.

Organizatorii, asaltaţi de cereri de la mijlocul lunii noiembrie

Pentru a nu mai fi nevoiţi să organizeze petrecerea în două serii, ca în anii anteriori, organizatorii de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava au ales pentru petrecerea din 2013 o sală de mare capacitate, cea de la restaurantul Polaris din Şcheia.

Ana Negru, contabilul-şef al CARP Suceava, a explicat: „La fel ca în anii precedenţi, au fost foarte multe cereri încă de la mijlocul lunii noiembrie şi am găsit un local care ne-a dat ocazia să organizăm Revelionul într-o singură zi şi am mulţumit astfel pe toată lumea.”

În sala mare a restaurantului s-au adunat 520 de oameni, petrecerea începând la ora 14.00 şi continuând până la 21.00.

Cu 70 de lei, cât au dat pe un bilet, oamenii au avut parte de trei feluri de mâncare, de prăjituri, sucuri, cafea, votcă şi vin. Muzica a fost asigurată de formaţia Major, iar vârstnicii s-au arătat deschişi la mai toate genurile de muzică.

Revelionul Pensionarilor, „bal al bobocilor”

Oameni de 60-70 de ani, destui care aveau peste 70 de ani şi chiar câţiva trecuţi de 80 de ani, o parte mari amatori şi foarte dornici să danseze, alţii mulţumiţi doar să privească, cu toţii au petrecut câteva ore deosebite la Revelionul Pensionarilor. Cum erau predominante, doamnele nu au ezitat să danseze şi sin

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 47 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum o ora
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°