Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipele lui CS Dinamo, în pericol de moarte

Publicat in Adevarul, duminică 23 mai 2010 ·

Criza economică a afectat serios bugetul grupării bucureştene. Iar dacă în sporturile individuale este oarecum mai uşor să găseşti sponsori, la cele de echipă situaţia este una realmente alarmantă. Elisabeta Lipă recunoaşte că echipele dinamoviste nu pot avea şanse de reuşită în faţa celor din provincie, care au în spate un oraş întreg.

CS Dinamo s-a mândrit dintotdeauna cu echipele sale. În primul rând pentru că acestea au obţinut rezultate deosebite, atât pe plan intern, cât şi în confruntările internaţionale. Nu întâmplător Cupa Campionilor Europeni a fost expusă de şapte ori în vitrina clubului: de trei ori la volei masculin, de două ori la baseball, o dată la handbal şi la rugby.

Titlul de golgheter pentru Bogdan Voica

Vremurile s-au schimbat. Nu în bine, din nefericire. Şi în condiţiile unui buget tot mai mic, secţiile de jocuri sportive şi-au găsit tot mai greu susţinere din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor. De parcă nu ar fi fost de ajuns, nici sponsorii nu se îngrămădesc să-şi asocieze numele cu Dinamo deşi palmaresul acestor echipe este impresionant.

Câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1965, multiplă campioană naţională (12 titluri), echipa masculină de handbal a clubului Dinamo a jucat un rol important în succesele obţinute de România în sportul cu mingea mică la nivel internaţional. Cum vara trecută mai mulţi sportivi au fost trecuţi în profesional, iar alţii şi-au căutat contracte în alte părţi, printre secţiile care au fost serios afectate de acest proces s-a numărat şi cea din sportul cu mingea mică. Şi deşi terminase ediţia 2008-2009 a Ligii Naţionale pe locul 3, la un punct în urma lui UCM Reşiţa şi la trei de campioana HCM Constanţa, Dinamo era pe punctul să se desfiinţeze în iunie trecut.

Părăsită de portarii Bârza, Marocico şi Dragomir, de interii Sandu, Manea şi Dimache, precum şi de extremel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°