Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A vândut 220 de terenuri fără să plătească TVA

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 februarie 2010 ·

O braşoveancă de 38 de ani e urmărită penal pentru evaziune fiscală. Acesteia i se impută taxele la stat pentru sutele de terenuri cumpărate şi vândute „în nume personal”

În vremuri bune a făcut avere din terenuri, acum, pe timp de criză, va trebui să plătească TVA. Ea este Simona B, o speculantă care se ocupă de terenuri. În doi ani, braşoveanca de 38 de ani a reuşit să cumpere şi să vândă 220 de terenuri, însă nu s-a mai obosit să plătească TVA-ul către stat. Acum, poliţia e cu ochii pe această speculantă imobiliară.

Mai bogată cu

8,5 milioane de lei

Serviciul de Investigare a Fraudelor a început deja urmărirea penală împotriva Simonei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, conform Legii 241/2005. „Persoana în cauză a achiziţionat terenuri de la diverse persoane fizice, pe care ulterior, în perioada 2007 - 2009, le-a parcelat şi vândut, ca şi terenuri construibile. Este vorba de terenuri aferente blocurilor de locuinţe şi terenuri aferente locurilor de parcare. Ea a efectuat acte şi fapte de comerţ, pentru care, conform prevederilor Codului Fiscal, avea obligaţia să se declare plătitoare de TVA”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Poliţiştii au descoperit 220 de contracte de vânzare-cumpărare. Afacerea început timid în 2007, cu 21 de contracte, în 2008 a înregistrat un boom cu 134 de contracte, iar după debutul crizei, braşoveanca a mai realizat 65 de contracte. Până să se adâncească criza, Simona a câştigat 8.520.181 lei, mai ales că nu a declarat şi nici nu a achitat TVA-ul aferent.

Datoare cu 1,4 milioane

Ea trebuia să plătească la stat 1.459.804 lei. Pentru că s-a lăcomit, acum i se vor confisca bunurile. „În vederea recuperării prejudiciului, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile şi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 22 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Pelerinajul de Florii a început în Capitală. Care este traseul procesiunii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pelerinajul de Florii din Capitală a are loc sâmbătă, de la Mănăstirea Radu Vodă până la Catedrala Patriarhală. Începerea pelerinajului a fost precedată de binecuvântarea ramurilor de salcie purtate de pelerini. Procesiunea se desfăşoară pe traseul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°