Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furt „de valoare“ la RASP Ploieşti. Hoţii au furat laptopul şefului instituţiei

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 · ·

Hoţii l-au lăsat pe Răzvan Lungu, directorul instituţiei, fără cel mai important obiect al muncii sale: un laptop ce conţinea informaţii preţioase despre contracte în derulare.

Situaţie fără precedent la o instituţie subordonată Consiliului Local Ploieşti. În plină zi biroul lui Răzvan Lungu, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice, a fost „vizitat" de hoţi. Aceştia, însă, nu au fost deloc interesaţi de obiectele de valoare existente în încăperea unde-şi desfăşoară activitatea şeful intituţiei, ci au sustras un laptop, în care Răzvan Lungu (membru PNL) ar avea stocate informaţii confidenţiale despre anumite contracte dintre Primărie şi prestatorii de servicii publice aflate în derulare.

Potrivit unor surse din interiorul RASP, în computerul pe care directorul îl folosea pe post de agendă, ar exista şi anumite informaţii cum ar fi rezultatele sondajelor Uniunii Social Liberale în Prahova care au în vedere strategii de acţiune ale partidului pentru viitoarele campanii electorale. „Mă simt ca şi cum mi s-ar fi furat ceva din buzunar. Vor fi luate măsuri suplimenatare de siguranţă în interiorul clădirii. În prezent există o cameră de luat vederi şi un sistem de închidere automată a uşii de la intrare, de aceea nu ştiu cum a putut cineva pătrunde fără să fie «văzut» de camera video.

Este posibil ca hoţul să fie cineva din interiorul instituţiei, cum de altfel e posibil ca infractorul să fie din afară", susţine Răzvan Lungu, şeful Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti. Acesta se teme ca nu cumva individul care i-a sustras laptopul să „fabrice" anumite documente compromiţătoare la adresa sa, după care să-i restituie bunul, nu înainte de a face public conţinutul lor. „Poliţiştii efectuează cercetări. În cauză a fost întocmit un dosar penal față de autor necunoscut. Avem un prim cerc de suspecţi", a declarat inspector Daniel Radu, purtător de cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°