De la 10 dimineaţa şi până la 7 seara – cu excepţia pauzei de masă, a fost un du-te vino la Cabinetul 2.
Primul chemat – şeful Cancelariei CC, Silviu Curticeanu. A fost, de fapt, de trei ori la ea în acea zi. Nu prea stătea cu el de poveşti Elena Ceauşescu: o jumătate de ceas fiind durata însumată de toate cele trei întrevederi.
Cafeaua de dimineaţă cu fosta-i noră, Poliana Cristescu, n-a depăşit sfertul de ceas (10:20 - 10:35). O oră şi un sfert au fost reţinuţi însă de Elena Ceauşescu reprezentanţii ICECHIM Maria Ionescu şi R. Şerban. Cu I. M. Nicolae (înregistrat a doua oară în zi "tov. I.M.N.") s-a întreţinut mai bine de un ceas în prima parte a zilei. Ne-ar veni greu să presupunem ce-a discutat cu N. Vlădescu, C. Mihulecea ori Gh. Oprene căci nu ştim resortul în care erau plasaţi.
Gheorghe Oprea, Vasile Bumbăcea, Constantin Radu şi Vasile Milea au fost demnitarii primiţi. Poate că fusese în bună dispoziţie căci – Silviu Curticeanu o povesteşte – solicitanţii se interesau de toanele "cabinetelor" înainte de a ruga să fie primiţi. Dacă nu cumva Elena Ceauşescu îl chemase pe ministrul Apărării Vasile Milea, înseamnă că avusese o zi de vineri bună. Milea fiind în relaţii de cumetrie cu Curticeanu (după cum scrie generalul Marin Neagoe), cu siguranţă îi ceruse sfatul asupra demersului întrevederii.
Deşi în România anului 1989, termenul "dictatură de clan" se asocia automat cu conducerea partidului în mintea celui care-l auzea ori citea, soţii Ceauşescu dezavuau orice relaţii apropiate între ceilalţi. De prin anii '80, povesteşte Dumitru Popescu în memoriile sale, Ceauşescu "începuse să fluture prin şedinţe, ca şi în particular, un anumit reproş cu gravă tentă incriminatorie, pe planul neprincipialităţii: că se lucrează «pe pretenie». A nu-i critica pe alţii în şedinţ
