Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON: ANRE a menţinut preţul gazelor din raţiuni politice, care nu au legătură cu economia de piaţă

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Furnizorul de gaze E.ON România acuză că decizia Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE) de a menţine neschimbat preţul gazelor de la 1 iulie este strict politică şi nu are nicio legătură cu realităţile economiei de piaţă.

Potrivit reprezentanţilor E.ON, dacă se iau în calcul restanţele din ultimii ani, preţul final al gazelor ar trebui să crească cu 40% conform metodologiei de calcul din legislaţia actuală. Însă această majorare nu va putea fi suportată de populaţie, astfel că furnizorul de gaze a cerut elaborarea unui calendar pe termen mediu şi lung pentru ajustarea preţurilor în funcţie de indicatorii care se iau în calcul pe această piaţă.

„Suntem foarte afectaţi de această politică a ANRE, întrucât vindem gazele sub costurile de achiziţie, ceea ce se va reflecta într-un volum mai mic al investiţiilor noastre. Totul ar putea intra în normal dacă ANRE ar stabili un plan pe termen mediu şi lung prin care consumatorii vulnerabili să fie protejaţi, iar pentru companii să existe un mediu favorabil", a spus Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.

Problema intervenţiei statului român pe piaţa de energie a fost sesizată şi de Comisia Europeană, care a deschis o procedură de infingement împotriva României din această cauză, procedură care a ajuns deja în faza a doua. Printre altele Executivul european acuză ANRE că menţine nejustificat tarifele reglementate la consumatorii non-casnici.

Pe de altă parte, reprezentanţii E.ON au mai spus că au propus ANRE modificarea modului de facturare a consumului de gaze, astfel încât utilizatorii să plătească o medie a consumului în fiecare lună, urmând ca la finele anului să fie realizată o regularizare. Acest lucru ar elimina discrepanţa dintre facturile foarte mari din perioada iernii, când şi consumul este mare, şi perioada verii, când cererea este redusă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 39 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 38 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 52 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 17 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 44 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°