Cu peste 670 de milioane de utilizatori, „populaţia“ Facebook este aproape egală cu cea a Europei. Cum a ajuns proiectul unor tineri studenţi la o asemenea amploare? În rubrica „Dosar“ din această săptămână, „Adevărul“ analizează evoluţia în timp a Facebook, cea mai populară platformă de socializare din lume.
Exerciţiu de sinceritate: cât timp petreceţi pe Facebook? Probabil mai mult decât credeţi. Fie că recunoaştem sau nu, această reţea de socializare ne-a schimbat viaţa. Cum altfel am fi putut ţine minte datele de naştere ale tuturor colegilor sau ne-am fi putut „spiona" colegii de liceu?
Citeşte şi:
Ce paşi trebuie să urmezi ca să-ţi securizezi datele personale de pe Facebook
Totul a plecat dintr-o cameră de cămin, într-o seară în care trei studenţi la Informatică se plictiseau. Acum, compania a devenit un gigant, iar ei sunt miliardari. Adolescenţi, adulţi, firme, magazine şi produse media. Toate au conturi de Facebook. Numărul utilizatorilor a ajuns acum la peste 670 de milioane. Doar anul trecut s-au creat 250 de milioane de noi conturi. Investitorii nu rămân indiferenţi la astfel de cifre.
Valoarea companiei a urcat, într-un interval de două săptămâni, cu 20 de miliarde de dolari, ajungând astfel la 70 de miliarde. Veniturile pe care le obţine compania din vânzarea de publicitate reprezintă doar o fărâmă din adevăratul său potenţial. Anul trecut, publicitatea afişată a adus Facebook 1,86 miliarde de dolari. În 2011, platforma va câştiga în jur de 3,5 miliarde de dolari în acest fel. În final, va depăşi giganţii Yahoo şi Google la acest capitol. Informaţiile pe care le împărtăşim cu atâta uşurinţă pe „pereţi" sunt o adevărată mină de aur pentru companie.
3,6 milioane de români, pe Facebook
Analiştii spun că această platformă va schimba total faţa industriei publicitare. Ai dat „Like" unei pagini despre fotogr