Echipa bănăţeană a parafat astăzi un transfer într-un compartiment al echipei unde mai avea nevoie de concurenţă: atacul. Ajuns de câteva zile la Timişoara, Furtado a semnat joi o înţelegere cu echipa antrenată de Vali Velcea.
Jose Emilio Furtado (născut la 14 martie 1983) a semnat astăzi cu ACS Poli un contract valabil pentru un sezon. Atacantul de 1,82 metri a venit la clubul nostru în postura de jucător liber. Furtado este originar din Republica Capul Verde şi are paşaport portughez. De-a lungul carierei a evoluat la FC Porto B, Tourizense, Vihren, ŢSKA Sofia, Pacos Ferreira, Uniao Leiria, Ionikos, PAS Giannina, Panachaiki şi AEK Atena.
Altfel, ACS joacă în etapa următoare în deplasare cu Săgeata Năvodari. "Săgeata are jucători dornici de afirmare, cu un antrenor la fel de dornic de afirmare. Au avut ca şi noi un start bun de campionat. M-am uitat peste lotul celor de la Săgeata şi am văzut jucători pe care i-am întâlnit şi în liga a doua. Sunt sigur că aceşti fotbalişti se vor exprima la un potenţial maxim, pentru că au şansă şi o vor valorifica. Şi noi suntem la fel dar, să nu uităm, încă nu am realizat nimic, ci doar şapte puncte în Liga I", a spus antrenorul Valentin Velcea.
Partida dintre Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara este programată sâmbătă, de la ora 21.30, şi se va disputa pe stadionul "Farul" din Constanţa.
Citeşte şi:
FOTO VIDEO Povestea noului golgheter al Timişoarei. A început să dea goluri după ce s-a mutat din Complexul Studenţesc
VIDEO ACS Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş 2-1 Dublă pentru golgeterul Szabolcs Szekely