Câştiguri de zeci de miliarde de dolari în plină criză. Pentru aceste companii-gigant, este un lucru obişnuit. CNN Money a realizat topul celor mai profitabile companii din lume. Unele au înregistrat anul trecut câştiguri de câteva ori mai mari decât în 2009.
Primele poziţii ale clasamentului sunt ocupate în special de companii petroliere care, ajutate de preţurile ridicate ale ţiţeiului, au înregistrat avansuri semnificative în 2010.
1ExxonMobil. În 2010, profitul gigantului petrolier s-a ridicat la 30,5 miliarde de dolari. Comparativ cu 2009, câştigurile companiei au înregistrat o creştere de 59% datorită preţurilor ridicate ale ţiţeiului. Evoluţia se datorează şi intrării Exxon pe piaţa gazelor naturale.
2 AT&T. Gigantul telecom american a terminat 2010 cu un profit de 19,9 miliarde de dolari, reprezentând o creştere de aproape 60% faţă de anul anterior. O mare parte din aceste câştiguri se datorează succesului înregistrat de aparatele iPhone create de Apple, pentru care AT&T a deţinut drepturile exclusive.
3Chevron. Compania petrolieră (a doua ca mărime din SUA, depăşită doar de Exxon Mobil) a avut un profit de 19 miliarde de dolari în 2010, în creştere cu 82% faţă de 2009. Evoluţia spectaculoasă se datorează eficietizării costurilor cu rafinarea şi preţurile ridicate ale ţiţeiului.
4Microsoft. Profitul înregistrat de producătorul de software s-a ridicat, în 2010, la 18,8 miliarde de dolari, cu 29% mai mare faţă de cel din 2009. Şi totul graţie sistemului de operare Windows 7. Potrivit datelor companiei, acesta s-a vândut în peste 175 de milioane de exemplare de la lansarea din 2009.
5J.P. Morgan Chase & Co. Gigantul american este liderul incontestabil în rândul băncilor americane. Profitul din 2010 este cel mai ridicat din istoria instituţiei - 17,4 miliarde de dolari. Banca a înregistrat câştiguri