Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE REFERENDUM 2012. CCSB: DA - 87,55%, NU - 11,12%. Nici măcar 1 milion de români n-au votat PRO Băsescu

Publicat in Antena 3, luni 30 iulie 2012 · · · ·

Referendumul s-a încheiat, numărătoarea continuă. Prima estimare a Biroului Electoral Central privind participarea finală la vot, la ora 23, indică o rată de 45,92%. Atenţie, însă! Cărţile încă nu au fost făcute deoarece nu s-au luat în calcul deocamdată listele suplimentare şi voturile românilor plecaţi peste hotare.

Conform sondajului de opinie CCSB, 84% dintre români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, adică peste şapte milioane şi jumătate. Conform numărătorii paralele USL, prezenţa la vot a fost de 50,32 %.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi-a declarat victoria imediat după închiderea urnelor, cu flacăra democraţiei în mână, spunând: " Sunt mai puternic ca niciodată!"

Sinteza evenimentelor de 29 iulie

Update 23.10 - Preşedintele PC, Daniel Constantin, a susţinut că, potrivit numărătorii paralele a USL, preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost demis.

''Conform numărătorii paralele a USL, la ora 23,00, Traian Băsescu este demis'', a spus Constantin, duminică, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, liderii USL Dan Şova şi Relu Fenechiu au arătat că referendumul va fi validat, prezenţa la urne fiind, în opinia acestora, de 52%.

Update 23.00 - Potrivit celor mai recente rezultate ale CCSB, 86% dintre persoanele care au votat până la ora 21.00 s-au exprimat pentru demiterea preşedintelui, în timp ce 14% sunt împotriva suspendării lui Traian Băsescu.

Update 20.00 - Rezultatele CCSB arată că 89% dintre persoanele care au votat până la ora 18.30 s-au exprimat pentru demiterea preşedintelui, în timp ce 11% sunt împotriva suspendării lui Traian Băsescu.

Potrivit numărătorii paralele făcute de partide, prezenţa la vot la ora 19.00 era de 35,72%.

Update 18.30 - Rezultatele CCSB arată că 89% dintre persoanele care au votat până la ora 16

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 27 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 47 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°