Subiectul exploatării gazelor de şist sau al minereurilor de aur şi de cupru pasionează opinia publică de la noi cu speranţa că românii vor obţine avantaje prin redistribuirea eventualului profit din aceste resurse dar şi cu temerea că s-ar putea să ne confruntăm cu grave probleme de mediu

Drumul exploatării resurselor naţionale Subiectul exploatării gazelor de şist sau al minereurilor de aur şi de cupru pasionează opinia publică de la noi cu speranţa că românii vor obţine avantaje prin redistribuirea eventualului profit din aceste resurse dar şi cu temerea că s-ar putea să ne confruntăm cu grave probleme de mediu. Mai rămâne din nefericire - dar întrutotul firească - suspiciunea că afacerile cu aceste resurse naţionale, adică ale tuturor românilor prezenţi şi altora nenăscuţi încă, vor fi „prăduite” prin contracte păguboase pentru statul român. Cele trei perspective mai sus menţionate sunt toate posibile şi nu se exclud între ele. Inginerii (incluzându-mă între ei) au de regulă trei criterii decisive pentru a determina dacă un proiect de dezvoltare industrială este viabil : (1) capacitatea tehnică existentă azi, (2) eficienţa economică şi (3) sustenabilitatea în relaţia cu mediul natural. Numai dacă toate cele trei criterii sunt îndeplinite se poate vorbi de un succes al proiectului. Aici nu pot fi admise excepţii. De cele mai multe ori excepţiile sunt legate de interese private strecurate cu uşurinţă când agenţii guvernamentali pun mai întâi întrebarea „Da' eu cu ce mă aleg?”. Să le luăm totuşi pe rând. Tehnica fracturăii hidraulice utilizată pentru exploatarea gazelor de şist nu constituie un pericol dacă, şi numai dacă, se respectă toate elementele practice ale acesteia. Aşa se procedează cu garanţii maxime de securitate. Contaminarea apelor subterane sau a apei ce revine la suprafaţă după fracturarea rocilor geologice poate fi împiedicată prin tehnici a