Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragoste şi război, Paris via Buftea

Publicat in Jurnalul, joi 25 iunie 2009 ·

Regizorul francez Claude Lelouch a intrat în război. Ieri, la Buftea, la studiourile MediaPro, s-au filmat scene de luptă între armata americană şi cea germană în Parisul celui de-al doilea război mondial, pentru pelicula "Ces amours la".

Soldaţi, tancuri, unul nemţesc celălalt al americanilor eliberatori, noroi şi case în flăcări au compus câmpul de bătălie pentru cea de-a 45-a peliculă din cariera regizorului Claude Lelouch, şi cea mai ambiţioasă dintre ele, dacă ţinem cont de faptul că povestea filmului urmăreşte destinul unei femei din 1940 până în 1960, pe parcursul firului epic urmând ca Lelouch să insereze secvenţe filmate de-a lungul întregii sale activităţi cinematografice.

EFECTE SPECIALE DE OSCAR

Soldaţii, mulţi dintre ei figuranţi români, toropiţi de soarele puternic, mânjiţi cu noroi din cap până în picioare şi asudaţi în uniformele greoaie, aleargă atenţi să nu fie pârliţi de flăcările care izbucnesc din casele în ruină. Printre rafale de mitralieră, explozii, vălătuci de fum, funingine şi salve de tun Claude Lelouch (îmbrăcat în negru din cap până în picioare, cu o beretă pe cap) se agită ca un titirez, aruncă explicaţii în dreapta şi-n stânga, îi mână pe soldaţi pe traseul stabilit, pentru ca din când în când să salte camera pe umăr şi să filmeze cadrul aşa cum ştie că nu va ieşi decât dacă o face el. Cu această ocazie se poate lesne observa multidisciplinaritatea despre care se tot vorbeşte în cazul lui Lelouch, el fiind nu doar regizor, ci şi producător, scenarist, operator, ceea ce îi permite, după cum declară chiar el, să stăpânească şi să urmărească filmul din unghiuri diferite. Războiul merge ca uns, dacă se poate spune aşa, şi datorită efectelor speciale realizate sub supravegherea unui specialist de Oscar, care a condus şi echipa de la producţia "Aliens", câştigând premiul Academiei Americane de Film în 1987.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian

Mediafax acum 41 minute
UPDATE Spania va recunoaşte un stat palestinian începând cu 28 mai, a anunţat premierul spaniol Pedro Sánchez. UPDATE Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat miercuri: „Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă nu există recunoaştere”

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 59 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 53 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Romgaz primeşte ratingul „BBB-” cu perspectiva stabilă de la agenţia de evaluare Fitch. Este o premieră

Mediafax acum 15 minute
„Planuri mari pentru CAPEX: Romgaz are planuri ambiţioase de a dezvolta Neptun Deep, un proiect offshore de mare adâncime în Marea Neagră din România. Romgaz a achiziţionat o participaţie de 50% în proiect de la Exxon Mobil pentru 1 miliard de euro

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°