Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu convoacă un nou referendum pentru Parlament unicameral cu 300 de membri

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Preşedintele a spus că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una "care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor".

"Din punctul meu de vedere, această atitudine a majorităţii USL, care respinge punerea în aplicare a referdnumului din 2009 nu are nimic de a face cu democraţia şi cu poporul în numele căruia Parlamentul susţine că îşi exercită mandatul", a spus Băsescu.

El a precizat că a declanşat procedura unui nou referendum.

"În această după-amiază am declanşat procedura unui nou referendum cu două întrebări: dacă români vor Parlament unicameral şi dacă românii vor Parlament cu 300 de membri", a spus Băsescu.

Preşedintele a spus că va emite decretul "în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională".

"Este obligaţia mea să nu spun «Asta e, dragi români», ci să utilizez toate mijloacele constituţionale pentru a da şanse ca democraţia să învingă voinţa majorităţii parlamentare", a spus Băsescu, menţionând că a dorit să înceapă acest demers înainte de vacanţa parlamentară.

El a mai spus că va respecta Constituţia.

Băsescu a mai spus că va emite decretul şi în funcţie de ce se întâmplă cu Legea referendumului, "în aşa fel încât acest referendum să beneficieze şi el de avantajul de a fi validat cu 30 la sută".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 32 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°