Copleşitor. O zi infernală, din toate punctele de vedere. O despărţire greu de acceptat, greu de imaginat cu numai câteva săptămâni în urmă. Lunea viitoare, la 13 iulie, Michael Jackson, cel care a visat să rămână copil, pentru că n-a ştiut ce este copilăria, urma să ne (în)cânte din nou. Pregătise un mega-turneu. Aşa cum "mega" a fost cuvântul care l-a însoţit în cariera sa de muzician. Şi acest turneu de revenire ar fi trebuit să fie tot "mega". Ceva, încă nu ştim ce, a scurcircuitat planurile şi l-a luat pe Michael dintre ai săi, când părea că este mai pregătit ca niciodată pentru a reveni pe scenă.

N-A CUNOSCUT COPILARIA, ŞI-A CONSTRUIT-O

L-a smuls nu numai de lângă tatăl care l-a împins spre scenă, furându-i copilăria, nu doar de lângă mama sa, care acum se luptă pentru custodii şi avere, nu doar de lângă cei trei copii ai săi, care au crezut, pentru o fracţiune de secundă, că "tati o face pe mortul, se joacă", nu doar de lângă fraţii lui, alături de care a cântat în copilărie, ci de lângă toţi ceilalţi, pentru care, poate, a fost mai important decât a fost pentru unii dintre membrii familiei sale.

Pentru că Michael a fost un model, Michael a fost al nostru, un deschizător de drumuri din multe puncte de vedere. Unii spun, poate nu fără un sâmbure de adevăr, că fără un Michael Jackson n-am fi avut azi un Barack Obama. Prin muzica lui, prin ambiţia lui de a fi omul-spectacol, de a se dărui total, Michael a însemnat enorm pentru muzică, pentru industria divertismentului, pentru America, pentru populaţia ei de culoare, pentru civilizaţie, pentru acceptare, pentru lume.

MISIUNE

Omagiul pentru Michael Jackson nu putea fi, din aceste motive, decât unul planetar. Să-l urmăreşti, dar să fii şi în situaţia de a-l relata, este un chin. Tehnologiile moderne dau o dimensiune greu de măsurat acestui ultim omagiu adus lui Michael Jackson şi care,