Curtea de Apel Bucuresti a fixat luni data de 14 ianuarie 2008 pentru noul termen intermediar in dosarul FNI, relateaza NewsIn. La acea data se vor depune noi acte si se vor discuta mai multe exceptii.
La termenul de luni, investitorii FNI au depus motivele de apel iar avocatul inculpatului a ridicat prin motivele de apel si doua exceptii. Una dintre ele vizeaza neconstitutionalitatea regulamentului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Instanta a decis ca aceste exceptii vor fi discutate la termenul din 14 ianuarie 2008.
Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta in dosarul FNI pe 20 martie, condamnandu-i la inchisoare pe cei 12 inculpati pusi sub acuzare in cauza.
Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsa de 13 ani inchisoare, Nicolae Popa - 15 ani inschisoare, Marian Petrescu, fost presedinte al SOV Invest, a primit trei ani cu suspendare, Mihaela Sima, fost director economic al SOV Invest - trei ani cu executare, Marius Andrei, fost cenzor extern independent al SOV Invest - patru ani.
De asemenea, Gavril Batran, fost membru al Consiliului de Administratie al societatii a primit o pedeapsa de cinci ani, Stefan Boboc, fost presedinte al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) - trei ani, Cecilia Cezara Bebis, comisar coordonator al Departamentului de reglementare a pietie si intermediere financiara din cadrul CNVM - trei ani cu suspendare conditionata, Gheorghe Negura - trei ani, Mircea Ianculescu Muscel Ionescu - trei ani, Mircea Costescu - trei ani. Ultimii trei au fost membri ai Consiliului de incredere al FNI. Curtea de Apel Bucuresti a fixat luni data de 14 ianuarie 2008 pentru noul termen intermediar in dosarul FNI, relateaza NewsIn. La acea data se vor depune noi acte si se vor discuta mai multe exceptii.
La termenul de luni, investitorii FNI au depus motivele de apel iar avocatul inculpatului a r