După experienţele cenaclurilor literare, care au marcat ultimii 15 ani (Cărtărescu, Ianuş, Mincu), după experimentele de lectură din metrou sau biserică din 2001, de la Biblioteca de poezie, Răzvan Ţupa, unul dintre puţinii autori pentru care publicul înseamnă mai mult decît o entitate de cumpărători, s-a lansat într-un proiect de anvergură, prin care poetica relaţională devine un eveniment cotidian de interacţiune. De ce Poeticile cotidianului? de unde vine denumirea asta? Am pregătit un eveniment care să se repete la un interval regulat, săptămînal. Paul Radu de la Club A a dorit un astfel de eveniment şi-am acceptat. Mi-au spus că pot face orice, iar eu am vrut să existe iniţial şi trupe rock în program, să scăpăm de formatul poezie-muzică folk. Ce urmăresc Poeticile? Să ofere o alternativă la varianta de lectură pur şi simplu. Eram sătul de cenacluri în care se comentau lucrurile scrise şi trebuia să venim cu ceva care să pună poezia în altă lumină şi să trecem la un tip de discurs performativ. Adică nu să agaţe publicul, publicul ar fi venit oricum, dacă tu aveai un eveniment care să funcţioneze regulat. De ce joia? Cînd lucram la Evenimentul zilei, suplimentul cultural apărea duminica şi marea problemă era că joia nu prea existau evenimente. Publicul a fost constant, fidel de-a lungul ediţiilor? Nu. Au existat cîţiva oameni fideli, patru-cinci care veneau mereu, dar la fiecare ediţie era alt public, în funcţie de invitatul pe care îl aveam, în funcţie de lucrurile pe care le propuneam. Am avut seri în care nu am avut invitaţi în Club A, pentru că nu aveau cum să ajungă, de exemplu Paul Goma, şi atunci am avut un reportaj şi o proiecţie. Cît ţine o ediţie? O oră şi jumătate/două ore ca durată, timp în care aveam un interviu cu un invitat, un scriitor tînăr în principiu, şi apoi urmau colaborări ale invitatului respectiv cu trupa rock, el citea, ei cî