Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corriere della Sera: Camus, ucis de KGB?

Publicat in Romania Libera, marți 9 august 2011 ·

Într-un articol consacrat morţii lui Albert Camus, cotidianul italian Corriere della Sera dezvăluie circumstanţele în care Premiul Nobel al Literaturii franceze şi-a găsit sfârşitul în urmă cu 50 de ani. Se dezvăluie o lichidare comandată de Moscova, deranjată de acuzele scriitorului după invazia de la Budapesta, un asasinat peste care planează umbra KGB.

O jumătate de secol istoria a păstrat versiunea oficială a morţii lui Camus. La 4 ianuarie 1960, în timpul unei călătorii cu maşina de pe Riviera spre Paris, Facel Vega 355 condusă de prietenul şi editorul său, Michel Gallimard, Camus aflându-se alături, s-a izbit de un platan aflat pe marginea şoselei naţionale. Scriitorul a murit pe loc, iar Michel Gallimard câteva zile mai târziu. Cazul acestui accident inexplicabil şi fatal părea că va rămâne în arhivele franceze.

O întâlnire a universitarului italian Giovanni Catelli cu Maria Zabranova, văduva lui Jan Zabrana, scriitor ceh, dar şi un faimos traducător din limba rusă, a schimbat totul. Cei doi au vorbit despre jurnalul publicat postum al lui Jan, „Toată viaţa" şi au remarcat că faţă de ediţia originală, din versiunile prescurtate publicate în Franţa şi Italia lipsea o mărturie esenţială privind cazul Camus. Zabrano relatase o întrevedere cu un cunoscut rus cu legături în KGB, potrivit căruia, accidentul din 1960 în care Camus şi-a pierdut viaţa fusese organizat de spionajul sovietic.

I s-a „aranjat" un pneu al maşinii încât totul să pară un accident. Ordinul ar fi fost dat de ministrul Şepilov ca „recompensă" pentru articolul lui Camus publicat în „Franc-Tireur" în martie 1957, în care scriitorul reluase tema discursului antisovietic pe care îl ţinuse cu trei zile înainte la Sala Wagram din Paris şi care avusese un impact enorm. Denunţând invazia Budapestei de către tancurile armatei sovietice, Camus s-a referit la „masacrele ordonate de Şepi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Marele actor Costel Constantin a murit! Doliu URIAȘ în lumea teatrului!

Gandul acum 25 minute
Este doliu uriaș în lumea teatrului! A murit marele actor Costel Constantin. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Celebrul actor avea 81 de ani. Fiica lui Dinu Săraru, Alexandra Săraru, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Face

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 58 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 43 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Un român a murit pe Everest / Povestea lui Gabriel Țabără, alpinistul care s-a întrebat dacă poate mai mult

HotNews acum 51 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a murit luni dimineață în Himalaya, potrivit oficialilor citați de publicația Everest Chronicle și paginademedia.ro. Alpinistul Gabriel Viorel ȚabărăFoto: Captura YouTube Alpinistul în vârstă de 48 de ani a fos

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°