Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat astăzi consorţiul de firme care a câştigat licitaţia pentru construcţia viitorului stadion, care va fi ridicat în apropiere de Parcul Central din Cluj Napoca. Una dintre firme, Transilvania Construcţii, apare pe lista sponsorilor filialei locale a PDL. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe a declarat astăzi că stadionul va fi construit de un consorţiu de firme format din ACI SA Cluj, Transilvania Construcţii, DAS Engineering, Grup lV Instalaţii, Con A Sibiu, Universitatea Tehnică, Dico&Ţigănaş şi Bogart SRL.
Suma pentru care acest consorţiu de firme s-a angajat să construiască noul stadion a fost de 115,54 milioane de lei, adică 27,5 milioane de euro, cu 18 milioane mai puţin faţă de suma estimată iniţial de autorităţile judeţene, care era de 45 de milioane de euro.
Preşedintele CJ Cluj a mai spus că, în următoarele zece zile, firmele care au participat la licitaţie pot depune contestaţii. „Aştept cât mai repede finalizarea acestui termen pentru a putea începe procedura de construire”, a spus Tişe.
Referitor la faptul că firma Transilvania Construcţii apare pe lista sponsorilor PDL Cluj, cu suma de 250.000 de lei, Alin Tişe a declarat: „Nu ştiu să fi fost sponsorul meu. Nu ştiu cine anume a sponsorizat partidul, dar acest lucru nu afectează lucrările pe care le vom face la noul stadion”. Preţul nu va fi majorat Licitaţia pentru construcţia noului stadion a fost plină de coincidenţe, catalogate de unii politicieni locali ca fiind „dedicaţii” pentru anumite firme apropiate filialei locale a PDL.
Prima dintre aceste controverse s-a referit la preţul estimativ al construcţiei. Pentru aceasta, CJ Cluj a organizat în 2008 o licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate, adjudecată de firma Bogart. Compania a stabilit ca preţ estimativ al lucrărilor suma de 45 de milioane