Pentru al doilea an consecutiv, Școala Gimnazială Ipotești le-a oferit elevilor săi un program atractiv şi interesant în cadrul Şcolii de vară „Surprizele vacanţei”.
Şcoala de vară „Surprizele vacanţei” a antrenat, pe parcursul săptămânii trecute, 24 de elevi
Directorul şcolii, prof. Violeta Maria Cercel, și prof. Loredana Corjuc, coordonatoarele programului Școlii de vară „Surprizele vacanţei” (activitate organizată de Școala Gimnazială Ipotești şi partenerii săi, Primăria comunei Ipoteşti, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Mc Donald’s Suceava, Fabrica de Sticlă Suceava, Clubul Artelor Vizuale, Escalada Parcul de Aventuri Gura Humorului, Tipografia „Celestin”, Laura Cercel - licențiată a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, şi Raluca Cercel - licențiată a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) şi-au propus să le ofere elevilor participanţi un mod alternativ de petrecere a timpului liber în zilele de vacanţă, în vederea îmbogăţirii experienţelor proprii prin noi strategii şi metode de învăţare.
Şcoala de vară, care a antrenat pe parcursul săptămânii trecute 24 de elevi, s-a desfăşurat după un program educativ non-formal, conceput şi aplicat pentru a stârni în rândul copiilor interesul pentru un alt mod de a descoperi și a învăța lucruri interesante şi utile în viață.
De la jocuri de echipă în parc, care să anime şi să energizeze copiii la început de zi, până la transmiterea energiei creatoare și a emoțiilor pozitive prin confecţionarea şi decorarea unor obiecte, sau prin realizarea unor picturi pe pânză, participanţii au învățat cum să-şi petreacă împreună timpul liber într-un mod minunat.
Copiii au descoperit frumosul, au exersat limba engleză, au avut parte de distracţie şi emoţie în aer liber
Din prima zi copiii au descoperit frumosul din jurul lor, fiind puși totodată în postura de a realiza şi ei l