Un lider al PDL compara ieri „achiziţia” Iohannis cu o cursă a înarmărilor, într-o comparaţie cu Războiul Rece. Paralela mi se pare inspirată şi exact asta este ceea ce fac PNL şi PSD. Cu un Sorin Oprescu ce se alintă peste tot: „băăă, uite nu mai îmi dau pace ăştia de la PSD că cică mă vor prezidenţiabil”, Antonescu şi-a găsit şi el un premier. Cu o sinceritate dezarmantă, Iohannis a spus că nu exclude posibilitatea de a deveni prim-ministru. Că Victor Ponta nu a fost informat asupra înscrierii primarului de la Sibiu în PNL o demonstrează chiar reacţia acestuia: ” Dacă e adevărat este un mare câştig”, a spus premierul. Dar la cât de des critică Iohannis guvernul, suspectez că social-democraţii nu sunt deloc mulţumiţi, iar Ponta îşi vede vizată poziţia. Iohannis este foarte atent cu imaginea lui. A evitat să intre în PNL atunci când i s-a propus, înainte de alegerile locale, atunci când liberalii se aflau în perioada transferurilor. A evitat să accepte un post de ministru în guvernul Ponta, în august, pentru că un Executiv cu dată de expirare era prea puţin pentru el. Şi nu se sfieşte să critice guvernul de fiecare dată când simte că are ceva de spus. Doar acum câteva zile, spunea că negocierile de la Consiliul European de la începutul lui februarie nu au mers bine pentru România din cauza Executivului care nu l-a sprijinit cum se cuvine pe şeful statului şi că miniştrii Cabinetului Ponta trebuiau să se implice mai mult. Vorbeam ieri cu un liberal care mi-a spus, râzând, în legătură cu cooptarea lui Iohannis în PNL că trebuie să înveţe probabil să-i spună „ şeful” şi că intuiţia lui este aceea că, dacă Antonescu va ajunge preşedinte, atunci Iohannis urmează să preia partidul. Niciodată nu l-am considerat pe Daniel Chiţoiu o variantă viabilă pentru şefia PNL, nici măcar interimară, dar Iohannis la conducerea partidului parcă e prea mult. Iohannis nu este manevrabil şi