Ibericul Alberto Contador, rutierul echipei Saxp Bank, a obţinut cel de-al doilea succes din carieră în Turul Italiei. Contratimpul final al competiţiei a fost câştigat de scoţianul David Millar (Garmin), însă marele învingător al zilei a fost spaniolul, care a încheiat turul îmbrăcat în tricoul roz, la fel ca în 2008. Sursa: Reuters
Contador, care a început Turul Italiei din acest an în umbra acuzaţiilor de dopaj, a dominat competiţia, conducând clasamentul general în majoritatea etapelor. Cu toate că Millar a "zburat" ieri pe şosea, câştigând fără emoţii contratimpul de 26 de kilometri, toate camerele au fost aţintite asupra lui Contador, spaniolul care pleacă cu un moral excelent înaintea Turul Franţei, unde va încerca să obţină cea de-a patra victorie din carieră. Contador ar putea deveni, de asemenea, primul rutier, de la Marco Pantani (1998), care reuşeşte dubla Giro-Le Tour.
Contador (28 de ani) a ajuns la şase succese în Grand Tour, care mai include şi Turul Spaniei, fiind însă la cinci victorii distanţă de recordul legendarului belgian Eddy Merckx. Pe locul secund în Il Giro 2011 s-a clasat italianul Michele Scarponi, de la gruparea Lampre, la 6 minute şi 10 secunde de învingător, în timp ce podiumul a fost completat de un alt italian, Vicenzo Nibali (Liquigas).
CLASAMENT GENERAL IL GIRO 2011:
1. Alberto Contador (ESP/SAX) 84:05.14
2. Michele Scarponi (ITA/LAM) la 6:10
3. Vincenzo Nibali (ITA/LIQ) 6:56
4. John Gadret (FRA/ALM) 10:17
5. Joaquin Rodriguez (ESP/KAT) 11:05
6. Roman Kreuziger (CZE/AST) 11:28
7. Jose Rujano Guillen (VEN/AND) 12:12
8. Denis Menchov (RUS/GEO) 12:18
9. Steven Kruijswijk (NED/RAB) 13:51
10. Kanstantsin Siutsou (BLR/HTC) 14:10