Un bun prieten, universitar si fost diplomat in MAE in anii ceausismului, imi povestea ca a avut recent prilejul sa-si studieze, la CNSAS, dosarul intocmit de DIE pe pe­rioada 1965-1984. Dosarul respectiv, evident "pe­riat" si redus la minimum, este un prilej nesperat de a cu­noaste de la sursa activitatea securistilor care "or­nau" ambasadele Romaniei. Astazi este stiut faptul ca ma­joritatea diplomatilor din ambasadele comuniste (in­clu­siv administrativii) erau securisti, "elita spionajului in slujba tarii", dupa cum repeta cu aplomb, la TV, renu­mi­tul tortionar si amic al lui Carlos, generalul Plesita. Asa cum afirma intr-o carte de memorii, editata in Romania, dr. Victor Dimitriu, fost ambasador la Paris intre 1962-1967, din cei 14 posesori de pasapoarte diplomatice ai am­basadei din Franta din acea perioada, doar 3 apar­ti­neau real MAE, ceilalti fiind ai DIE. Proportie indecenta care desfide orice practica internationala in materie di­plo­matico-consulara. Dosarul de Securitate al prietenului meu permite sa se arunce o privire - documentata - asupra activitatilor aces­tor "lucratori cu urechea" din lumea diplomatiei. Ai fi tentat sa crezi ca in dosarul intocmit de Securitatea co­munista unui diplomat MAE sunt enuntate aprecieri de profesionisti asupra problemelor internationale urma­ri­te de diplomatul in cauza, evaluari securiste vizand con­tactele "suspecte" avute de acesta cu diplomatii altor state sau opinii personale privind riscurile "reale", si nu inventate de a fi contactati de spionajul strain (spai­ma post-Pacepa) etc. In realitate, acesti minispioni, care misunau prin ambasade, ii urmareau pas cu pas si ne­selectiv pe diplomatii MAE, dosarul prietenului meu fiind imbacsit, in proportie de peste 90%, cu descrieri stu­pide si stupefiant de inutile, de tipul: "obiectivul a ple­cat fara sa anunte pe nimeni din ambasada, in­­torcandu-se dupa mai multe o