Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul tragediei care a îndoliat Olteniţa, pe cale să fie rezolvat. Un medic legist explică NECUNOSCUTELE CAZULUI

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 decembrie 2013 ·

Cei patru tineri găsiţi morţi într-o casă din Olteniţa, în a treia zi de Crăciun, au fost înmormântaţi. Experţii de la INML spun că există "99% indicii" că tinerii ar fi fost intoxicaţi cu monoxid de carbon şi exclud ipoteza stupefi antelor.

1 /.

Tinerii, doi băieţi şi două fete cu vârste între 17 şi 22 de ani, au fost conduşi, ieri, pe ultimul drum. Fetele au fost îmbrăcate în rochii de mireasă. Prima ipoteză în cazul morţii acestora a fost cea a intoxicării cu monoxid de carbon, în condiţiile în care în locuinţă a fost găsită o butelie cu robinetul deschis, cu un arzător artizanal fără flacără. Misterul a fost sporit însă de concluziile preliminare ale medicilor din Călăraşi, care au scris pe certificatul de deces "intoxicaţie cu o substanţă necunoscută" şi au trimis la Bucureşti mai multe probe ale acestora.

"Nu au aerisit camera"

Consultat de EVZ, medicul legist Gheorghe Alexandrescu, din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală, a declarat că protocolul prevede ca, în lipsa unei analize toxicologice, chiar dacă există indicii ale intoxicaţiei cu monoxid, medicii să nu precizeze cauza exactă a morţii.

"Medicul de la Călăraşi nu are laborator toxicologic, trebuie să trimită probe la noi. În acest caz, există 99% indicii de intoxicaţie cu monoxid, dar nu exista proba. Probabil că medicul nu a vrut să rişte". Legistul susţine însă că poziţia în care au fost găsiţi tinerii şi simptomele prezentate de prietenul care plecase mai devreme de la petrecere indică o intoxicaţie cu monoxid.

Medicul exclude varianta etnobotanicelor sau a stupefiantelor, pentru că, în acest caz cadavrele ar fi prezentat alte caracteristici. "Au existat toate condiţiile: greaţă, vărsături. Fetele erau în pat, băieţii erau căzuţi, semn că din cauza lipsei de oxigen nu mai putuseră merge. Dacă era vorba de stupefiante, de ce nu a murit şi băiatul care a ple

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°