Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rudele ţiganilor din Deta spun că victimele lui Bogdan Roman au fost date afară din spital

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

Ghipterii din Deta susţin că Poliţia şi medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara încearcă să muşamalizeze cazul. Alexandru Ştefan, una dintre victime, afirmă că pur şi simplu a fost dat afară din spital, cu toate că mai avea nevoie de îngrijiri medicale, chiar cu puţin timp înainte de reţinerea lui Bogdan Roman.

UPDATE, ora 02.30 După deplasarea la Judecătoria Deta, unde s-a confirmat mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile emis în lipsă pe numele lui Bogdan Roman, tânărul a fost transportat la Timişoara, în arestul IPJ Timiş.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU ARESTAREA LUI BOGDAN ROMAN

Tot mai mulţi ţigani se adună în faţa Judecătoriei din Deta pentru că vor să îl vadă pe Bogdan Roman încătuşat şi să îi spună acestuia ce le stă pe suflet. Ţiganii speră că agresorul care a „terorizat" oraşul va sta mult timp după gratii.

Vezi GALERIE FOTO de la reținerea lui Călin Roman!

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Deta, Ioan Goloşie: "Trăiesc cel mai penibil moment din viaţa mea. Sunt un poliţist bun"

„Copilul meu a venit din Germania şi Bogdan a vrut să îl omoare. Un om ca ăsta merită să fie liber? Băiatul meu are un bebeluş de cinci luni. Dacă el murea, ce păţea copilul lui? Dacă nu o să îl aresteze, atunci o să fie şi mai rău pentru oraşul ăsta" - a spus mama lui Alexandru Ştefan. Aceasta mai susţine că fiul ei a fost pur şi simplu dat afară astăzi din spital, cu toate că încă nu se simţea bine şi mai are nevoie de intervenţii medicale.

Fiu de primar: ziua angajat la Agenţia de Plăţi în Agricultură Timiş, noaptea agresor în schimbul unor taxe de protecţie de 8.000 de euro

Victimele derbedeului Bogdan Roman, fiul primarului din Deta: "Am fost tăiţi de faţă cu poliţia". Vezi ce spune şeful Poliţiei Timiş!

Derbedeul Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a terorizat o familie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 31 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°