Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea, jurnaliştilor, despre demersul de suspendare a preşedintelui: Supoziţia dumneavoastră

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 iulie 2012 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că nu are nici o informaţie despre actul de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu. El a arătat că această chestiune reprezintă o supoziţie a presei, potrivit Mediafax.

Zgonea a spus că, până în momentul în care grupurile parlamentare nu vor depune o sesizare la Cabinetul preşedintelui referitoare la demararea procedurii de suspendare, el nu poate preciza nimic în acest sens.

Reprezentantul PSD a spus că la Cabinetul preşedintelui nu a fost depusă o astfel de sesizare. "Astăzi vreau să mă întâlnesc cu cu liderii grupurilor parlamentare, cu colegii mei de la Cameră de la Senat. De aici şi până la supoziţia dumneavoastră. (...) Eu nu pot să vă răspund la supoziţii, că nu mă pricep", a spus Zgonea.

El a spus că de dimineaţă s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta, la Guvern, dar şi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Zgonea a negat că în discuţiile avute s-ar fi dezbătut subiectul suspendării şefului statului, el arătând că tema de dezbatere s-a axat pe credibilizarea instituţiei Parlamentului.

El a adăugat că aşteaptă să vadă dacă după şedinţa de Guvern vor apărea acte normative care ar putea intra în dezbaterea Parlamentului.

Zgonea a menţionat că în acest moment nu este convocat un Birou Permanent reunit şi nici o şedinţă de plen reunit.

El a spus că acest lucru se va întâmpla numai în măsura în care vor fi atribute ale Parlamentului care trebuie desfăşurate sau în măsura în care colegii din grupurile parlamentare vor cere o sesiune extraordinară.

Parlamentarii USL au primit SMS-uri în care li se spune să nu părăsească Bucureştiul şi că vor fi informaţi pe parcurs despre acţiunile ce vor urma, în acelaşi timp juriştii Uniunii fiind într-o şedinţă în care se pregăteşte documentul în baza căruia să fie declanşată suspendarea lui Traian Băsescu. @N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°