Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Macovei despre contestarea la CCR a rezultatului referendumului: Şansele USL sunt nule

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Şansele USL privind contestarea la CCR a rezultatului referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu sunt nule. Declaraţia a fost făcută, astăzi, de europarlamentarul PDL Monica Macovei.

Potrivit lui Macovei, listele electorale permanente sunt cele date de ministrul de interne Ioan Rus, care este de la PSD. „Şi pe asta s-a jucat jocul, punct. Nu le-am făcut nici eu, nici mama, nici Băsescu listele electorale. Cred că domnul Antonescu, pur si simplu, este într-o stare de nervi accentuată şi nu vrea să plece de acolo“, a declarat Monica Macovei.

În ceea ce priveşte recensământul din 2011, Macovei a precizat că datele trebuie prelucrate şi vor fi date publicităţii abia în anul 2013.

„Recensământul nu este prelucrat, el va fi prelucrat. Potrivit legii recensământului, vor apărea datele în 2013. Nu au cum să vină acum cu aceste date. Suntem într-un joc în care se schimbă regulile în fiecare zi. Nu mai există nicăieri aşa ceva. Nu vor să accepte rezultatul şi în principal este vorba de PNL. Aseară, domnul Chiuariu spunea că vor să se aplice ordonanţa 41 nemodificată, nişte aberaţii juridice. În mod firesc, dacă nu există nicio faptă de corupţie sau de presiune sau de ameninţare sau de altceva de natură penală, şansele lor sunt zero la orice contestare“, a precizat Macovei.

Anunţul a fost făcut luni

Preşedintele interimar al PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că juriştii USL lucrează la un document în care vor explica de ce ar trebui validat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Documentul urmează a fi trimis la Curtea Constituţională, însă numai în momentul în care Biroul Electoral Central (BEC) va transmite rezultatul final al referendumului de duminică. Potrivit Mediafax, Biroul Electoral Central urmează să anunţe, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la ora 10.30, rezultatele finale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 50 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 50 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 23 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 50 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 50 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 50 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°