Actriţa porno Alina Plugaru are o reţinere. Îi este frică să facă sex cu bărbaţii de culoare. Şi asta din pricina dimensiunilor uriaşe ale penisurilor acestora. Din cauza acestei temeri,
Actriţa porno Alina Plugaru are o reţinere. Îi este frică să facă sex cu bărbaţii de culoare. Şi asta din pricina dimensiunilor uriaşe ale penisurilor acestora. Din cauza acestei temeri, Alina a pierdut foarte mulţi bani, refuzând producţiile în care ar fi trebuit să joace scene fierbinţi alături de negri.
Alina Plugaru are 19 ani şi o experienţă bogată într-ale sexului. În urmă cu aproape doi ani a intrat în industria porno, devenind, astfel, una dintre cele mai bine cotate actriţe de gen. Dar niciodată nu s-a gândit că va ajunge să facă din sex o meserie. "Aşa a fost să fie. Dar, sincer, nu îmi pare rău. Înainte să fac filme pentru adulţi eram animatoare în cluburi. După ce-am împlinit 18 ani, cei cu care lucram mi-au propus să filmez. La început am fost reticentă, îmi era ruşine să mă dezbrac în faţa atâtor oameni. Cu timpul, însă, m-am obişnuit. Mi-am dat seama că e doar o meserie ca oricare alta", ne-a povestit frumoasa blondă.
A făcut sex cu 50 de bărbaţi
A turnat nenumărate filme XXX, în ultima producţie "SOS: Sex On Snow", scoasă pe piaţă recent, ea face sex cu peste 50 de bărbaţi. Cu toate astea, are încă anumite reţineri. Îi e frică să facă sex cu negri: "Nu accept să joc alături de ei, pentru că am auzit că-s prea dotaţi. Chiar am refuzat producţiile în care ar fi trebuit să-i am ca parteneri. Am pierdut mulţi bani, dar as-ta e", mărturiseşte Alina. În schimb, adoră scenele în care trebuie să facă sex cu ungurii. "Sunt criminali. Ştiu să se poarte cu o femeie în intimitate", ne-a spus, râzând, vedeta XXX. Alina Plugaru lucrează numai pentru producţiile realizate în străinătate.