Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În urma percheziţiilor de la mănăstirea Sfintei Cruci, 17 persoane sunt cercetate în libertate

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Cele 17 persoane audiate de procurorii DIICOT Mureş, între care şi stareţa Mănăstirii "Sfintei Cruci" din Oradea, sunt cercetate în libertate în cazul spălării de bani prin contul lăcaşului de cult, anchetatorii urmând să aducă la audieri şi alte persoane, după verificări bancare.

Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a declarat c că audierea tuturor celor 17 suspecţi în cazul de spălare de bani prin intermediul unei instituţii de cult, inclusiv a stareţei Mănăstirii Sfântei Cruci din Oradea, s-a încheiat după aproximativ şapte ore.

Potrivit acestuia deocamdată cele 17 persoane audiate sunt cercetate în libertate.

"Încă nu s-a luat măsura reţinerii pentru niciuna din cele 17 persoane implicate. În zilele următoare vom aduce şi alte persoane la audieri, după ce terminăm verificările bancare. Trebuie să conturăm întregul grup", a arătat Lazăr, pentru Mediafax.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, poliţiştii şi procurorii au ridicat mai multe documente bancare, acte contabile şi contracte, atât de la mănăstire, cât şi de la unităţi ale distribuitorului de medicamente Ropharma.

Mănăstirea Sfintei Cruci a luat fiinţă în 1992, fiind amplasată la aproximativ doi kilometri de municipiul Oradea. Aici locuiesc 75 de maici, în fruntea cărora se află maica stareţă Stavrofora Mina Bădilă şi părintele duhovnic Protosinghel Atanasie Paleu.

Stareţa mănăstirii a mai fost în atenţia presei locale în urmă cu mai mulţi ani, când s-a scris despre suspiciuni privind atribuirea unui teren lângă cel pe care se începuse construirea lăcaşului de cult. Presa locală a relatat că în 1994 primarul de atunci al Oradei, Petru Filip (fost PDL, în prezent senator PSD), a atribuit 9,03 hectare de teren Mănăstirii Sfintei Cruci, înfiinţate sub conducerea Maicii Mina, care a devenit în 2007 cetăţean de onoare al Oradei, la iniţiativa consilierilor PDL. Conform sursei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 13 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 39 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°