Multă vreme am crezut că nu sunt stăpân pe corpul meu. Acum îmi dau seama că această credinţă era greşită. Chiar şi timpul are un impact mai mic asupra corpului decât o are forţa minţii noastre.
Fac parte dintre acei bărbaţi fericiţi care sunt într-o formă fizică mai bună la 43 de ani, decât la 23. Atunci fumam două pachete de ţigări pe zi, beam vreo doi litri de Cola şi aveam vreo 93 de kilograme. Dacă urcam zece etaje îmi pierdeam răsuflarea.
Azi lucrurile stau altfel şi asta datorită faptului că am descoperit alergarea în urmă cu cinci ani. Mi-am dat seama, în această perioadă de timp, că suntem stăpâni pe trupul nostru în aceeaşi măsură în care suntem stăpâni pe destinul nostru. Alegem în fiecare moment ceea ce suntem şi ce vom deveni.
În acelaşi timp, depindem şi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar, cu cât suntem mai antrenaţi, mai pregătiţi fizic, reuşim să fim influenţaţi mai puţin de mediul înconjurător - mă refer la ceilalţi oameni, la situaţii politice, economice, la întâmplări tragice.
De când alerg, am reuşit să ajut mai mulţi oameni, să fac mai mult bine în jurul meu decât am făcut în întreaga mea viaţă de până în acel moment. Şi asta nu pentru că am avut vreo revelaţie magico-iniţiatică, nu, am avut doar mai multă energie.
În plus, am învăţat în timpul alergărilor lungi că e o mare diferenţă între ce crezi că poţi în propria minte şi ce poţi cu adevărat. Alergătorii pe distanţe lungi sunt mai răbdători, se plâng mai puţin şi ştiu că orice problemă ar avea, trebuie să şi-o rezolve singuri.
De când alerg, suport mai bine frigul şi rezist la căldură, nu mi-e sete, nu transpir, nu obosesc, nu mă enervez, nu am o părere bună despre mine, nu renunţ, nu mi-e teamă că mă îngraş, nu mă urăsc, nu mă iubesc, ascult mai bine ce spun ceilalţi, mă bucur când n-am dreptate, nu-mi propun să fiu perfect şi, m
