Un recent articol al excelentului gazetar şi scriitor basarabean Nicolae Dabija readuce în discuţie o chestiune care părea pe veci tranşată şi validată: comunismul. Cum „Republica Moldova a fost ultimul ţarc comunist din Europa” şi, din 2001 încoace, 14 monumente ale lui Lenin au fost reaşezate pe soclu (!) în localităţi de dincolo de Prut, pare deplin legitimă hotărârea Parlamentului de la Chişinău de a stăvili cât de cât această resuscitare târzie a unei ideologii în numele căreia, din 1917 şi până în 1953, în Rusia (devenită URSS) s-au totalizat 66 de milioane de victime nevinovate. Demersul Parlamentului moldovean de a interzice însemnele comuniste secera şi ciocanul, adoptată în spiritul Rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2006 („Necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare” - rezoluţia nr. 1481) nu rezolvă prea multe, câtă vreme opreliştea utilizării unui simbol nu implică şi regararea statuilor lui Lenin în „lada de gunoi a istoriei”, de unde le-au scos şi reinstalat adepţii lui Voronin.

Dabija crede că „e ca şi cum ai suprima svastica germană şi l-ai lăsa pe Hitler în mausoleu”. Ceea ce, într-un fel, se mai practică: chinezii condamnă deschis crimele „revoluţiei culturale”, dar mausoleul lui Mao din piaţa Tien An Men înregistrează zilnic sute şi chiar mii de vizitatori! În sine, simbolurile pot părea inocente: svastica nu-i altceva decât un străvechi semn hitit al soarelui, iar atât secera, cât şi ciocanul, neîncrucişate, n-au de ce provoca spaime şi resentimente. În primul caz este vorba de o însuşire abuzivă, în cel de al doilea, de un transfer premeditat de semnificaţie către o zonă tenebroasă a politicului exacerbat. În opinia noastră, proporţiile raptului sunt mult mai mari, mai profunde şi purtătoare de negre semnificaţii, câtă vreme însuşi termenul „comunism” a fost incorect îns