Românii de la E-Boda au o prezenţă accentuată pe piaţa de tablete din România, iar, de curând, ei au intrat şi pe piaţa smartphone-urilor, cu două terminale dual-sim ce funcţionează pe sistemul de operare Android.
M-am jucat o săptămână cu E-Boda Eruption V200 (cel mai performant dintre cele două terminale) şi am fost mulţumit de ce au reuşit să ofere cei de la E-Boda cu primul lor lor smartphone. Terminalul poate concura fără probleme cu telefoanele quad-core ale românilor de la Allview.Design
Eruption V200 nu are nimic cu care se iasă în evidenţă din punct de vedere estetic. Este un terminal cu forma clasică „candybar“ şi are colţurile rotunjite. Marginile care înconjoară display-ul de 4.5 inci sunt cam groase după standardele actuale, iar la bază se găsesc trei butoane capacitive.
Telefonul este unul uşor, cântărind 124 de grame. Are 133 mm lungime, 67 mm lăţime şi o grosime de 8,9 mm. Senzaţia oferită de telefon este una plăcută, de terminal solid. Materialul de bază este un plastic lucios, fie negru, fie alb (în cutie pot fi găsite două carcase). Carcasă neagră se umple instant de amprente, aşa că am preferat să o folosesc pe cea albă.
Camera foto de 8MP este destul proeminentă, lucru întâlnit la majoritatea telefoanelor româneşti, însă este înconjurată de un inel metalic argintiu care îi oferă protecţie. Difuzorul este situat central, pe spatele smartphone-ului, iar portul microUSB şi cel pentru căşti se află pe marginea de sus. Pe laterala din dreapta găsim butonul de pornire, iar pe cea din stânga este butonul pentru volum.
Per total, aspectul telefonului este unul simplu, care nu va întoarce capete, însă acesta nu este neapărat un lucru rău.
Hardware
Să trecem în revistă specificaţiile tehnice ale Eruption V200. Smartphone-ul foloseşte un procesor Media Tek MT6589, bazat pe arhitectura Cortex A7, cu patru nuclee ce f