S-a pus lacătul pe clubul la care au făcut carieră Mircea Sandu şi Gică Hagi. Şansele ca Sportul să reînvie sunt mici şi ţinute în viaţă doar de bunele intenţii ale foştilor mari jucători ai clubului din Regie.

Club înfiinţat în 1916, înaintea marilor echipe bucureştene, Sportul Studenţesc nu a îmbrăcat niciodată faima aşa-zişilor „granzi” din Capitală, însă a avut momente multe de strălucire în decursul istoriei. În Regie s-au scris povestiri despre fotbalişti mari, şi la propriu şi la figurat, cu Marcel Coraş, poreclit „Dulapul”, sau cu „Chioru” Gino Iorgulescu.

Anii de glorie

La jumătatea anilor 80, Sportul scotea capul în Europa, o învingea pe Inter Milano cu 1-0 sau întorcea un 0-3 de pe terenul echipei daneze Brondby pentru a se califica dramatic în următorul tur. Gino, Mircea Sandu, Coraş, Paul Cazan, Speriatu şi tânărul Gică Hagi erau actorii care ofereau reprezentanţii de gală în Regie şi atrăgeau spectatori neutrii ai Bucureştiului. În anul în care Steaua cucerea Cupa Campionilor, 86, Sportul încheia campionatul pe doi, ceea ce avea să rămână cea mai bună performanţă din istoria clubului. Echipa acelor vremuri era protejata „Prinţişorului”, a lui Nicu Ceauşescu. „N-a intervenit niciodată pentru noi să câştigăm un meci. Clubul îl folosea ca un paravan, să nu ni se fure jucători”, susţine Paul Cazan, liderul de meciuri în tricoul Sportului.

Epoca Şiman

Anii de după Revoluţie n-au fost cei mai buni pentru Sportul, echipă care ajunsese aproape de faliment în 1999. Apariţia unui tânăr afacerist cu accent ciudat avea să schimbe cursul clubului. Maramureşean născut în Ucraina, în satul românesc Apşa de Jos, Vasile Şiman era la o tereasă în Herăstrău când a aflat de oportunitatea de a prelua Sportul, în urma unei discuţii cu un apropiat al lui Barbu „Mac” Popescu, rectorul de la Arhitectură şi cel care a ţinut echipa în viaţă. Meritul