Ce le-a promis John Kerry israelienilor pentru a-i aduce la masa discuţiilor alături de palestinieni, marţi 30 iulie, la Washington? Este cea mai legitimă întrebare la care ar trebui să reflectăm în ceea ce priveşte demersurile foarte insistente ale fostului politician, actualmente diplomat, secretarul de stat, John Kerry. Opinia publică nu pare mult prea entuziasmată de cele şase vizite întreprinse de John Kerry în Israel-Palestina (conform votului istoric de la ONU, din 29 noiembrie 2012) -Iordania, din ultimele cinci luni, şi nici de întâlnirea de la Washington, care va prefigura începutul unor negocieri reale de pace. Una dintre cauzele foarte pertinente ale lipsei generale de încredere şi interes pentru „reuşitele“ lui Kerry este situaţia generală, foarte inflamată de altfel, din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, cu o Primăvară Arabă scăpată de sub orice control al comunităţii internaţionale, şi degenerată într-un sângeros episod etnic, religios, social şi geopolic. Într-o succintă comparaţie cu ceea ce se întâmplă în jur, conflictul secular dintre palestinieni şi israelieni pare…..o furtună într-un pahar cu apă. Cu toate acestea, înclin să nu accept teoriile conform cărora criticii lui Kerry îi reproşează acestuia că principalul motiv pentru care „luptă“ să rezolve puzzle-ul imposibil al celor două popoare, este propria sa dorinţă de afirmare ca diplomat şi câştigarea unor puncte de imagine. Prea simplistă, prea naivă şi în mod evident, o teorie tipică cârcotaşilor de serviciu pe care, după cum vedem, îi regăsim peste tot nu numai în spaţiul carpato-danubiano-pontic. În orice ţară declarată democratică există o serie de interese atât de mari şi diverse, locale şi internaţionale, încât sunt convinsă că putem elimina oricând suspiciunea că un om de stat acţionează după propriile sale doleanţe sau convingeri. Revenind la interesul subit al administraţiei Obam