Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre: Marea Neagră e sit arheologic. Vor trebui luate avize pentru lărgirea plajelor

Publicat in Mediafax, vineri 24 mai 2013 ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că este nevoie de avize pentru realizarea lucrărilor de lărgire a plajelor, întrucât Marea Neagră este sit arheologic.

"Marea Neagră e sit arheologic. Vor trebui luate avizele inclusiv pentru lărgirea plajelor de la arheologie, că e sit arheologic, unde noi facem baie şi înotăm în mare", a declarat primarul Constanţei, vineri, la finalul şedinţei Consiliului Local, în cadrul căreia a fost aprobat PUZ-ul staţiunii Mamaia.

Ministerul Mediului, Rovana Plumb, anunţa, luna trecută, că peste şapte kilometri de plajă vor fi reabilitaţi în următorii doi ani, în baza unui contract de finanţare a proiectului "Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord", semnat de ministrul Mediului, la sediul Administraţiei Bazinale Dobrogea - Litoral din Constanţa.

Plumb preciza că la finalizarea acestui proiect suprafaţa plajei dintre Mamaia şi Eforie va creşte cu 33 de hectare, valoarea investiţiei fiind de peste 170 de milioane de euro, fonduri europene.

Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste şapte kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.

Lucrările pentru reabilitarea plajelor vor începe în toamna acestui an, investiţia fiind preconizată a se încheia la sfârşitul anului 2015. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 25 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 23 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 44 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°